Dupa obținerea tuturor actelor de stare civilă (naștere, casătorie) și aplicarea mențiunilor (divorț/deces) sunteți gata pentru solicitarea și obținerea primului pașaport românesc.
Ce este un pașaport românesc?
Pașaportul este un document oficial, iar titularul acestuia primește dreptul de a circula liber pe teritoriul Uniunii Europene, precum și de a călători în țările în care nu este necesară viză. Pașaportul românesc este emis de către Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple.
Acte necesare pentru perfectarea primului pașaport:
- Certificat de cetățenie RO;
- Certificat de naștere RO;
- Certificat de căsătorie RO (după caz);
- Buletinul de identitate MD;
- Pașaportul MD;
Acte necesare pentru reînnoirea pașaportului :
- Certificatul de cetățenie;
- Certificat de naștere românesc;
- Certificat de căsătorie românesc (după caz);
- Buletin de identitate moldovenesc
- Pașaport român expirat sau care urmează să expire;
- Dovada achitării taxei pentru pașaport
Toate actele vor fi prezentate în original.
Solicitarea unui pașaport românesc pentru minori, implică necesitatea unor acte suplimentare:
- Acordul părinților pentru perfectarea pașaportului internațional a minorului:
- Actul ce confirmă statutul de cetățean român;
- Certificatul de naștere românesc al minorului;
- Alte acte de stare civilă ( căsătoria părinților sau mențiunea de divorț, în dependență de caz)
Perioada de valabilitate a pașaportului pe categorii de vârstă:
- Valabilitate de 3 ani, pentru persoanele care nu au împlinit 12 ani;
- Valabilitate de 5 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 12 și 18 ani;
- Valabilitate de 10 ani, pentru persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani;
Care sunt avantajele perfectării pașaportului românesc?
- Primul avantaj este că pașaportul românesc este un pașaport european. După cum probabil știți, România este membră a Uniunii Europene din 2007.
- Avem liberă circulație în interiorul Uniunii Europene;
- Munca legală în UE;
- Studii recunoscute la nivel internațional
- Beneficiezi de asigurare medicală la standarde europene;
Pentru mai multe detalii solicită consultație!
Cum este organizat întreg procesul de depunere ?
- Înregistrăm o programare pe numele Dvs, la data și ora disponibilității Dvs;
- Pregătim dosarul cu actele necesare, verificând corectitudinea fiecăruia în parte;
- Ne ocupăm de achitarea taxelor de stat în locul Dvs și vă prezentăm chitanța de plată;
- Vă organizăm transport tur-retur și veți fi însoțit de o persoană care vă ghidează pe tot parcursul depunerii;
- Veți urma procedura de depunere a datelor biometrice care include și luarea de amprente;
- Conform talonului pe care îl veți primi, noi vom avea grijă de ridicarea pașaportului și livrarea lui în Moldova, la sediul InterDoc.
Unde poate fi perfectat pașaportul?
Pașaportul românesc poate fi perfectat la Consulatele României din străinătate sau în orice oraș din România.
Atenție !!! Pentru perfectarea unui pașaport românesc veți avea nevoie obligatoriu de o programare în prealabil , altfel riscați să faceți un drum în zadar până în România.
Echipa noastră de specialiști te ajută cu perfectarea pașaportului românesc în cel mai scurt timp. Dacă ai întâmpinat careva dificultăți și simți că nu faci față procesului, ne poți contacta iar noi îți vom ieși în cale cu cela mai optime soluții.
